Bonding dentar: alternativa accesibilă la fațete

Bondingul dentar înseamnă că dentistul adaugă direct pe dinte o rășină compozită de culoarea smalțului, o modelează și o întărește cu o lampă. Așa se pot repara un colț ciobit, o strungăreață mică, o pată care nu pleacă la albire sau un dinte puțin prea scurt. Se face de obicei într-o singură vizită, fără anestezie și fără să se șlefuiască dintele. Costă mai puțin decât o fațetă ceramică, dar nici nu rezistă la fel de mult.

Cum se face, pas cu pas

Materialul e același tip de compozit folosit la plombele albe. Diferența e în modul de lucru: medicul nu umple o cavitate, ci construiește formă pe suprafața dintelui, strat cu strat.

1. Tu și medicul alegeți nuanța, cu o cheie de culori ținută lângă dinții tăi, de preferat la lumina zilei și înainte ca dinții să se usuce.
2. Medicul curăță suprafața și o pregătește cu un gel acid ținut foarte scurt timp, de obicei sub un minut, ca să apară o textură microscopică de care se prinde adezivul.
3. Aplică adezivul, apoi compozitul în straturi subțiri, pe care le modelează cu instrumente și le întărește cu o lampă cu lumină albastră.
4. La final ajustează forma, verifică mușcătura și lustruiește până când suprafața are luciul smalțului.

Pentru un dinte, totul durează de obicei între 30 și 60 de minute. Nu simți durere, cel mult disconfortul de a ține gura deschisă. Anestezia e necesară doar dacă bondingul se combină cu tratarea unei carii. La plecare dinții pot părea puțin „mai groși” la atingerea cu limba; senzația dispare în câteva zile, iar dacă simți că muști întâi pe dintele reparat, întoarce-te la medic să ajusteze.

Ce poate rezolva

Bondingul e potrivit pentru corecturi mici și medii. Un colț de incisiv rupt la o mușcătură greșită sau un dinte ciobit după o lovitură se refac bine cu compozit, dacă nervul nu e afectat. Dacă ai trecut recent printr-un astfel de accident, citește întâi ce faci pe loc în articolul despre dintele spart sau ciobit.

Strungăreața dintre incisivii de sus se poate închide adăugând compozit pe marginile celor doi dinți, dacă spațiul e mic și dinții sunt bine aliniați. Pentru spații mari sau cu alte probleme de poziție, aparatul dentar e de multe ori mai bun; comparația completă o găsești în articolul despre diastemă.

Petele albe sau maronii care nu dispar la albire pot fi acoperite cu un strat subțire de compozit. Dacă dinții sunt doar gălbui în ansamblu, albirea e primul pas, pentru că e mai simplă și nu adaugă material pe dinte. Ce tip de colorație ai și ce funcționează pe fiecare găsești în articolul despre dinții îngălbeniți sau pătați. Dacă plănuiești albire, fă-o înainte de bonding: compozitul nu se albește, iar culoarea lui se alege după nuanța finală a dinților.

Tot cu compozit se pot alungi puțin dinții tociți, se pot rotunji dinții conici și se poate acoperi o zonă de rădăcină expusă din cauza retragerii gingiei, unde protejează și reduce sensibilitatea. Fisurile fine de suprafață se pot masca, dar un dinte fisurat care doare la mușcătură are nevoie de altă evaluare, pentru că fisura poate merge în profunzime.

Bonding sau fațetă ceramică

Asta e întrebarea pe care o pun cei mai mulți pacienți. Pe scurt: bondingul e rapid, mai ieftin și păstrează smalțul aproape intact; fațeta ceramică rezistă mai mult și își păstrează culoarea, dar cere de obicei o șlefuire ireversibilă și două vizite, cu lucru de laborator între ele.

Compozitul e mai poros decât ceramica. Cu timpul își pierde din luciu și poate prelua culoarea cafelei, a ceaiului, a vinului roșu sau a tutunului. De cele mai multe ori o lustruire la control îl readuce aproape de aspectul inițial, dar după câțiva ani poate avea nevoie de refacere. Ceramica nu se pătează practic deloc.

Rezistența diferă și ea. Marginile de compozit se pot ciobi, mai ales pe dinții din față la cei care își rod unghiile, țin pixul în gură sau strâng din dinți noaptea. Partea bună: o ciobitură de compozit se repară de obicei în aceeași ședință, adăugând material, în timp ce o fațetă ceramică spartă trebuie refăcută în laborator. Detalii despre fațete și costurile lor găsești în articolul despre fațetele dentare în România.

Mulți aleg bondingul ca prim pas: e mai puțin invaziv, iar dacă peste ani vor totuși fațete, dintele e aproape la fel ca înainte.

Când bondingul nu e alegerea potrivită

Compozitul nu e o soluție bună pentru dinții foarte distruși, cu plombe mari sau tratați endodontic, unde e nevoie de o lucrare care să îmbrace și să protejeze dintele, cum ar fi o coroană sau un onlay. Nu corectează nici înghesuirile sau rotațiile importante: poate masca o abatere mică, dar încercarea de a „alinia” dinții din compozit duce de obicei la dinți prea groși și greu de curățat.

Dacă ai bruxism, bondingul pe marginile dinților din față se va ciobi repede fără o gutieră de noapte. Spune-i medicului dacă te trezești cu maxilarul încordat sau dacă ți-a zis cineva că scrâșnești din dinți.

Nu se face peste carii, peste gingii inflamate sau pe dinți cu probleme netratate. Mai întâi se rezolvă acestea, apoi estetica.

Cât rezistă și cum îl îngrijești

În mod obișnuit, un bonding rezistă între 3 și 10 ani înainte să aibă nevoie de retușuri sau refacere. Intervalul e larg pentru că depinde mult de locul unde e pus, de mărimea lui și de obiceiurile tale.

Câteva lucruri îl ajută să dureze:

• periază-te de două ori pe zi cu o periuță moale și o pastă cu fluor care nu e foarte abrazivă (pastele „de albire” cu particule mari zgârie compozitul);
• curăță zilnic între dinți cu ață sau periuțe interdentare;
• clătește gura cu apă după cafea sau vin roșu și limitează fumatul;
• nu mușca direct cu dinții reparați din alimente foarte tari și nu desface ambalaje cu dinții;
• la controale, cere o lustruire a compozitului dacă observi că și-a pierdut luciul.

Dacă se ciobește o bucată, nu e o urgență. Păstrează fragmentul dacă e mare, evită să muști pe partea respectivă și programează-te în zilele următoare.

Întrebări frecvente