Aparat dentar la copii: la ce vârstă și ce tipuri există

Primul control la ortodont este recomandat în jurul vârstei de 7 ani, dar asta nu înseamnă că la 7 ani se pune aparatul. La majoritatea copiilor, medicul doar urmărește cum cresc maxilarele și cum ies dinții, iar tratamentul, dacă e nevoie, începe în jurul vârstei de 11–13 ani, când s-au schimbat aproape toți dinții de lapte. Doar anumite probleme merită tratate mai devreme.

De ce tocmai în jurul vârstei de 7 ani

Pe la 6–7 ani au ieșit primii molari definitivi și incisivii definitivi, iar copilul are o dentiție mixtă: dinți de lapte și dinți definitivi în același timp. Din poziția lor, ortodontul poate vedea deja dacă maxilarele cresc armonios, dacă va fi loc pentru dinții care urmează și dacă mușcătura se închide corect. O radiografie panoramică arată și ce e sub gingie: dinți lipsă, dinți în plus sau dinți care cresc într-o direcție greșită.

Asociația Americană a Ortodonților recomandă ca toți copiii să fie văzuți de un ortodont cel târziu la această vârstă. În practică, mulți părinți ajung acolo la sugestia medicului stomatolog de familie, care observă ceva la controlul obișnuit. Dacă tu sau medicul observați o problemă mai devreme, nu e nevoie să așteptați până la 7 ani.

Rezultatul cel mai frecvent al acestei prime vizite este „ne revedem peste un an”. Asta e o veste bună, nu o vizită irosită: medicul are acum un punct de plecare cu care să compare evoluția.

Semne care merită arătate ortodontului

Unele probleme se văd cu ochiul liber, altele doar la examen. Merită să ceri o programare dacă observi:

• dinți de lapte care cad mult prea devreme sau mult prea târziu față de cei de aceeași vârstă, sau dinți definitivi care ies în spatele celor de lapte;
• dinții de sus care, când copilul mușcă, stau în spatele celor de jos, în față sau într-o parte;
• dinții de sus din față foarte avansați, peste buza de jos;
• mandibula care pare mult prea în față sau prea în spate, ori bărbia deviată într-o parte;
• dinți din față care nu se ating deloc când copilul strânge din dinți;
• înghesuire vizibilă a dinților definitivi care abia ies;
• respirația pe gură, sforăitul sau suptul degetului ori folosirea suzetei după vârsta de 3–4 ani.

Pentru obiceiuri ca suptul degetului sau al suzetei găsești sfaturi în articolul despre suzetă și deget. Dinții de lapte care nu cad la timp sunt explicați pe larg în cel despre dentiția mixtă. Respirația pe gură și sforăitul merită discutate și cu pediatrul sau cu medicul ORL, pentru că pot avea cauze în nas și în gât.

Scrâșnitul dinților noaptea este frecvent la copiii mici și de cele mai multe ori trece singur. Detalii găsești în articolul despre bruxismul la copii.

Tratament timpuriu sau tratament la adolescență

Ortodonții vorbesc uneori despre „faza 1” și „faza 2”. Faza 1, sau tratamentul interceptiv, se face în dentiția mixtă, de obicei între 7 și 10 ani, și țintește probleme precise. Faza 2 este tratamentul complet, cu aparat fix sau gutiere, după ce au ieșit majoritatea dinților definitivi.

Nu orice copil are nevoie de faza 1. Ea se justifică pentru câteva situații: mușcătura încrucișată, mai ales când îl face pe copil să își deplaseze mandibula într-o parte ca să închidă gura; un maxilar superior prea îngust; dinții de jos din față care se închid înaintea celor de sus; lipsa severă de spațiu care blochează ieșirea unui dinte; obiceiurile care deformează arcada.

La copiii cu dinții de sus foarte avansați, o analiză Cochrane a arătat că tratamentul timpuriu reduce riscul ca incisivii să fie loviți și ciobiți, dar nu aduce alte avantaje clare față de un singur tratament făcut la adolescență. Nu e un avantaj mic: un incisiv definitiv fracturat la 8 ani poate avea nevoie de refaceri repetate ani la rând. Dacă se întâmplă totuși, vezi ce faci imediat în ghidul despre accidentele dentare la copii.

Tratamentul timpuriu nu garantează că nu va mai fi nevoie de aparat mai târziu. De multe ori faza 2 urmează oricum, dar e mai simplă. Iar în problemele severe de creștere a maxilarelor, ortodonția la copil poate ajuta, dar nu poate înlocui întotdeauna chirurgia de la vârsta adultă.

Ce tipuri de aparat se folosesc la copii

Ortodontul alege aparatul după problema de rezolvat și după vârsta copilului. Cele mai întâlnite sunt următoarele.

Aparate mobile

Sunt plăci din acrilat cu sârme și, uneori, un șurub mic pe care îl rotești acasă după indicațiile medicului. Se folosesc în faza 1, de exemplu pentru a lărgi lent o arcadă sau pentru a corecta un dinte blocat în mușcătură. Copilul le scoate la masă și la periaj, așa că funcționează doar cât sunt purtate. Dacă stau în ghiozdan, nu fac nimic.

Aparate funcționale și disjunctoare

Aparatele funcționale țin mandibula într-o poziție mai avansată și se folosesc la unii copii cu dinții de sus prea în față, în perioada de creștere. Disjunctorul este un aparat fix, cimentat pe molari, care lărgește maxilarul superior când acesta este prea îngust. Copilul poate simți presiune în nas și în dinți în primele zile, iar între incisivii de sus poate apărea un spațiu temporar, care se închide apoi singur sau cu aparat.

Aparat fix cu brackeți

Este aparatul clasic din faza 2, cu brackeți lipiți pe dinți și un arc care îi mișcă. Brackeții metalici sunt cei mai rezistenți, cei ceramici se văd mai puțin, dar sunt mai fragili. Brackeții autoligaturanți prind arcul fără elastice; nu s-a demonstrat că scurtează tratamentul, dar unii pacienți îi găsesc mai comozi. Controalele sunt, de regulă, la câteva săptămâni, iar tratamentul complet durează frecvent între unu și doi ani.

Gutiere transparente

Se folosesc tot mai des la adolescenți și, pentru anumite probleme, chiar la copii mai mici. Sunt discrete și se scot la masă, dar trebuie purtate aproape toată ziua, de obicei în jur de 22 de ore. Pentru un adolescent care le uită în cutie, rezultatul întârzie sau nu apare. Diferențele practice sunt explicate în comparația dintre aparatul invizibil și cel tradițional.

Cum îl ajuți pe copil să treacă prin tratament

Primele zile după montarea aparatului fix sunt de obicei cele mai neplăcute: dinții sunt sensibili la mestecat, iar buzele se pot zgâria. Mâncarea moale, ceara ortodontică pe bracketul care deranjează și, la nevoie, un calmant pentru copii recomandat de medic sau de farmacist ajută. Disconfortul trece în câteva zile și revine, mai slab, după controale.

Igiena devine mai grea, iar acolo unde placa rămâne zile la rând în jurul brackeților apar pete albe pe smalț. Până în jurul vârstei de 10–11 ani, mulți copii au nevoie să fie verificați după periaj. Alimentele tari și lipicioase (caramele, bomboane tari, covrigi, nuci) dezlipesc brackeții, iar zahărul ronțăit des produce carii exact lângă ei.

După ce se scoate aparatul, dinții trebuie ținuți pe loc cu un aparat de contenție, fix sau mobil. Fără retenția ortodontică purtată cum a spus medicul, o parte din rezultat se pierde.

Întrebări frecvente