Respirația urât mirositoare (halitoza): cauze, tratament și prevenție

Respirația urât mirositoare, numită medical halitoză, este prezența unui miros neplăcut în aerul expirat. În cele mai multe cazuri cauza se află chiar în gură: placa bacteriană, depozitele de pe limbă, gingiile inflamate, cariile sau gura uscată. Vestea bună este că, după ce cauza este identificată, halitoza poate fi ținută de obicei sub control printr-o igienă orală corectă și, la nevoie, prin tratament la dentist.

Ce este halitoza și ce tipuri există

Halitoza nu este o boală în sine, ci un simptom. Medicii o împart, în general, în trei situații:

• Halitoza adevărată – mirosul există și poate fi perceput de alte persoane. Poate fi fiziologică (respirația de dimineață sau cea după usturoi și ceapă, care trece de la sine) sau patologică, determinată de o problemă orală ori de o afecțiune generală.
• Pseudohalitoza – ești convins că ai respirație neplăcută, dar mirosul nu este perceput obiectiv de alții. Explicațiile medicului și sfaturile de igienă ajută de obicei.
• Halitofobia – teama persistentă că ai halitoză, chiar și după ce s-a demonstrat că nu există sau după un tratament reușit. Poate fi o sursă reală de anxietate, iar în aceste cazuri un sprijin psihologic poate fi util.

De unde vine mirosul neplăcut

Principalii responsabili sunt compușii sulfurici volatili, produși de bacteriile anaerobe (care trăiesc în zone cu puțin oxigen) atunci când descompun proteinele din resturile alimentare, celulele descuamate și salivă. Printre acești compuși se numără:

• hidrogenul sulfurat, cu miros de ouă stricate;
• metil mercaptanul, cu miros de varză stricată, asociat mai ales cu bolile gingivale;
• dimetil sulfura, asociată mai des cu cauze din afara gurii.

Aceste bacterii se ascund în locurile greu de curățat: pe partea din spate a limbii, între dinți, în pungile dintre gingie și dinte și sub lucrările dentare.

Cauzele orale ale respirației urât mirositoare

Cele mai frecvente cauze sunt în cavitatea bucală:

• Igiena orală insuficientă – placa și resturile alimentare rămase între dinți fermentează și produc miros.
• Depozitele de pe limbă – suprafața limbii are numeroase papile în care se adună bacterii. Un strat albicios sau gălbui pe partea din spate a limbii este un semn frecvent. Curățarea limbii este un pas pe care mulți îl omit.
• Boala gingivală – gingivita și mai ales parodontita creează pungi în care bacteriile anaerobe se înmulțesc ușor. Este una dintre cauzele frecvente ale halitozei persistente.
• Cariile și abcesele – cavitățile adânci rețin resturi alimentare, iar un abces poate produce puroi cu miros foarte neplăcut.
• Gura uscată (xerostomia) – saliva curăță natural gura. Când se produce mai puțină salivă (în somn, la respirația pe gură, la deshidratare sau ca efect al unor medicamente), bacteriile se înmulțesc. De aici vine și respirația de dimineață.
• Protezele și aparatele dentare – protezele mobile, aparatele ortodontice sau lucrările cu margini deteriorate pot reține placă dacă nu sunt curățate atent.
• Ulcerațiile și rănile din gură – țesutul lezat poate contribui temporar la miros.

Cauzele din afara gurii

Mai rar, mirosul are o cauză generală. Unele pot fi recunoscute și după mirosul caracteristic, dar diagnosticul îl pune medicul:

• Nas, gât și sinusuri – sinuzita, scurgerea secrețiilor în gât, amigdalitele repetate sau depozitele din criptele amigdalelor (mici „bile” albicioase cu miros neplăcut).
• Aparatul respirator – unele infecții și boli pulmonare cronice.
• Aparatul digestiv – refluxul gastroesofagian poate contribui la miros și afectează, în timp, și smalțul (vezi refluxul gastric și eroziunea dentară). Rolul infecției cu Helicobacter pylori în halitoză este încă discutat.
• Boli metabolice – diabetul dezechilibrat poate da un miros de acetonă sau de fructe; bolile de rinichi pot da un miros asemănător amoniacului, iar cele de ficat un miros dulceag specific.
• Alimentație – usturoiul, ceapa și anumite condimente: compușii lor ajung în sânge și sunt eliminați prin plămâni, așa că periajul nu îi înlătură complet. Postul și dietele foarte sărace în carbohidrați (ketogenice) pot produce cetone, cu miros fructat.
• Medicamente – unele antidepresive, antihistaminice, diuretice sau medicamente pentru tensiune pot usca gura. Nu întrerupe un tratament pe cont propriu; discută cu medicul care l-a prescris.

Factori care cresc riscul: fumatul (care are propriul miros și usucă gura), alcoolul, stresul, respirația pe gură (de exemplu din cauza alergiilor sau a deviației de sept) și vârsta înaintată, când producția de salivă poate scădea.

Cum îți dai seama dacă ai respirație urât mirositoare

Autoevaluarea este dificilă, pentru că ne obișnuim cu propriul miros. Câteva teste simple pot oferi un indiciu:

• trece ața dentară printre dinții din spate și miroase-o după câteva secunde;
• linge-ți încheietura mâinii, lasă să se usuce și miroase;
• șterge ușor partea din spate a limbii cu o linguriță curată și miroase-o după ce se usucă;
• roagă o persoană apropiată să îți spună sincer.

La cabinet, medicul evaluează de obicei mirosul direct (test organoleptic), examinează dinții, gingiile, limba și lucrările dentare și, în unele cabinete, poate folosi un dispozitiv care măsoară compușii sulfurici din aerul expirat.

Tratamentul halitozei: ce poți face acasă și ce face medicul

Tratamentul depinde întotdeauna de cauză. Dacă aceasta este orală, pașii de bază sunt:

• Periajul de două ori pe zi, câte două minute, cu o periuță cu peri moi și pastă cu fluor, fără să uiți suprafețele din spate ale molarilor. Tehnica de periaj corect contează mai mult decât forța.
• Curățarea limbii zilnic, cu un curățitor de limbă sau cu periuța, dinspre spate spre vârf, cu mișcări blânde.
• Curățarea spațiilor dintre dinți o dată pe zi, cu ață dentară, periuțe interdentare sau irigator.
• Curățarea atentă a protezei și scoaterea ei peste noapte, dacă medicul nu îți recomandă altfel.
• Apa de gură poate reduce temporar bacteriile, dar nu înlocuiește periajul. Pentru o apă de gură antiseptică sau pentru folosire îndelungată, cere sfatul dentistului sau al farmacistului.

La cabinet, medicul poate recomanda un detartraj profesional, tratarea cariilor și a bolii gingivale, refacerea lucrărilor deteriorate sau, dacă nu găsește o cauză orală, te poate îndruma către un medic ORL, gastroenterolog sau medicul de familie.

Obiceiuri care te ajută să ai o respirație proaspătă

• Bea apă regulat de-a lungul zilei și după mese, mai ales dacă ai gura uscată.
• Mestecă gumă fără zahăr după mese; stimulează saliva. Guma cu xilitol este o variantă des recomandată.
• Include alimente crocante precum mărul, morcovul sau țelina, care stimulează saliva și ajută la curățarea mecanică.
• Limitează alcoolul, cafeaua în exces și gustările dulci frecvente, care usucă gura sau hrănesc bacteriile.
• Clătește gura cu apă după cafea, alcool sau mese bogate în usturoi și ceapă.
• Renunță la fumat – este unul dintre cei mai importanți pași pentru respirație și pentru gingii.

Pătrunjelul, menta sau bomboanele mentolate pot masca mirosul pentru scurt timp, dar nu tratează cauza.

Când să mergi la dentist sau la medic

Programează un control stomatologic dacă respirația neplăcută persistă, deși ai o igienă orală bună, sau dacă observi și:

• gingii care sângerează, sunt umflate sau retrase;
• dinți mobili, carii vizibile sau o lucrare dentară deteriorată;
• un gust neplăcut persistent sau puroi în gură;
• gură uscată permanent.

Mergi de urgență la medic dacă mirosul neplăcut este însoțit de febră, umflătură a feței care se extinde sau dificultăți la înghițit ori la respirat; dacă respiri greu, sună la 112. De asemenea, un miros de acetonă asociat cu sete intensă, urinări frecvente, greață sau stare generală alterată necesită evaluare medicală de urgență. Mai multe informații găsești în categoria Halitoză.

Întrebări frecvente