Dacă iei un tratament pentru osteoporoză, cum sunt bifosfonații sau denosumabul, poți merge liniștit la dentist pentru aproape orice tratament. Riscul de osteonecroză de maxilar, o complicație în care osul nu se mai vindecă după o extracție, este mic la dozele folosite pentru osteoporoză și mult mai mare la dozele din tratamentul cancerului. Contează să-i spui dentistului ce iei, să-ți rezolvi problemele dentare înainte de a începe tratamentul, dacă se poate, și să nu întrerupi medicamentul pe cont propriu.
Osteoporoza și oasele maxilarelor
Osteoporoza face oasele mai poroase și mai fragile. De obicei nu doare și iese la iveală abia după o fractură de șold, de vertebră sau de încheietură. Este mai frecventă la femei după menopauză, dar apare și la bărbați, mai ales la vârste înaintate sau după tratamente îndelungate cu cortizon.
Maxilarele sunt și ele oase, iar studiile găsesc la persoanele cu osteoporoză mai multă pierdere a osului din jurul dinților și mai mulți dinți pierduți. Legătura nu e simplă: parodontita, fumatul și vârsta joacă și ele un rol. Practic, dacă ai osteoporoză, merită să fii mai atent la gingii și să tratezi din timp pungile parodontale, pentru că osul pierdut nu se reface.
Pentru cei cu proteze, osul care se resoarbe în timp face ca proteza mobilă să nu mai stea bine și să rănească gingia. O proteză care freacă și produce răni este, la cineva care ia bifosfonați, un motiv în plus să mergi la ajustare, pentru că leziunile repetate ale mucoasei pot fi și ele un punct de pornire pentru osteonecroză. Nici implantul dentar nu e exclus la pacienții cu osteoporoză, dar decizia se ia după o evaluare atentă a osului și a tratamentului pe care îl iei.
Cum acționează bifosfonații și denosumabul
Osul se reface continuu: unele celule îl descompun, altele construiesc os nou. În osteoporoză, descompunerea câștigă. Bifosfonații și denosumabul frânează celulele care descompun osul, astfel încât densitatea osoasă crește și riscul de fracturi scade. Sunt medicamente cu beneficiu dovedit, iar fracturile pe care le previn, mai ales cele de șold, sunt grave la vârstnici.
Bifosfonații se iau fie ca tablete (zilnic, săptămânal sau lunar), fie ca perfuzie la intervale mari. Ei se depun în os și rămân acolo ani de zile, motiv pentru care efectul nu dispare imediat după oprirea tratamentului. Denosumabul se face ca injecție la câteva luni; efectul lui scade mai repede după oprire, iar întreruperea bruscă poate duce la pierdere rapidă de os și fracturi vertebrale. De aceea orice pauză se discută cu medicul care l-a prescris.
Ce este osteonecroza de maxilar și cât de des apare
Osteonecroza de maxilar asociată medicamentelor înseamnă o zonă de os expus în gură, care rămâne neacoperit de gingie mai mult de opt săptămâni, la cineva care ia sau a luat astfel de medicamente. Apare cel mai des după o extracție, când osul trebuie să se refacă, iar tratamentul încetinește acest proces. Uneori pornește de la o rană produsă de o proteză sau apare fără un factor evident.
Riscul depinde mult de motivul pentru care iei medicamentul. La pacienții cu cancer care primesc doze mari, repetat, pentru metastaze osoase, riscul este considerabil mai mare. La dozele folosite pentru osteoporoză, osteonecroza este rară. Riscul crește cu durata tratamentului și este influențat de fumat, diabet, tratamentul cu cortizon, o igienă orală precară și infecțiile dentare netratate.
Cum arată: o bucată de os albicios sau gălbui vizibilă prin gingie, o rană care nu se închide după o extracție, durere sau umflătură în maxilar, dinți care încep să se miște fără motiv, secreție sau o senzație de amorțeală ori greutate în buză sau bărbie. Nu toate cazurile dor. Dacă ai astfel de semne și iei un tratament pentru oase, programează-te la dentist cât mai repede și spune-i ce medicament iei. Dacă apar febră, umflătură care se extinde sau probleme la înghițit, mergi la urgențe.
Înainte să începi tratamentul: vizita la dentist
Momentul cel mai bun pentru prevenție e înainte de prima pastilă sau perfuzie. Medicul care îți prescrie tratamentul (endocrinolog, reumatolog, ginecolog, medic de familie) ar trebui să te trimită la dentist; dacă nu o face, poți merge din proprie inițiativă.
Dentistul verifică dinții, gingiile și, la nevoie, face o radiografie. Dinții care nu mai pot fi salvați se scot acum, iar cariile mari, infecțiile de la rădăcini și boala parodontală activă se tratează înainte de a începe medicamentul, dacă situația permite. Protezele care rănesc se ajustează. Pentru osteoporoză, începerea tratamentului se amână rar pentru dentist; medicul va cântări beneficiul și timpul necesar pentru vindecare. Vezi și ce presupune un control stomatologic de rutină.
Dacă iei deja tratamentul și ai nevoie de o intervenție
Spune-i dentistului numele medicamentului, cum îl iei (tabletă, perfuzie sau injecție), de cât timp și pentru ce boală. Adu, dacă poți, o scrisoare de la medicul curant.
Majoritatea tratamentelor dentare nu cresc riscul: plombele, detartrajul, tratamentul de canal, coroanele. Dacă un dinte are o infecție, medicul va prefera de obicei să-l salveze prin tratament de canal decât să-l scoată. Când extracția e totuși necesară, se face cât mai puțin traumatic, cu închiderea atentă a gingiei și controale până la vindecarea completă. Dacă ai nevoie de antibiotic sau de o apă de gură antiseptică, decide medicul, în funcție de cazul tău.
Pauza temporară de la medicament înainte de o extracție este un subiect discutat, iar dovezile că ar reduce riscul sunt limitate. Pentru bifosfonați, o pauză se ia uneori în calcul după mai mulți ani de tratament; pentru denosumab, ea poate fi chiar riscantă. Oricum ar fi, o decide doar medicul care ți-a prescris tratamentul, împreună cu dentistul. Mai multe despre efectele altor tratamente asupra gurii găsești în articolul despre medicamentele care afectează dinții și gingiile.
Igiena de zi cu zi, cea mai bună protecție
Cu cât ai mai puține infecții și extracții, cu atât riscul e mai mic. Periajul de două ori pe zi cu pastă cu fluor, curățarea între dinți și detartrajul la intervalul stabilit de medic reduc nevoia de intervenții. Renunțarea la fumat ajută și aici. Verifică-ți gura din când în când în oglindă și nu ignora o rană care nu se închide sau o zonă dureroasă sub proteză.
Întrebări frecvente
Ar trebui să renunț la bifosfonați ca să nu am probleme la dinți?
Nu. Pentru cei mai mulți oameni cu osteoporoză, beneficiul medicamentului, adică prevenirea fracturilor, este mult mai mare decât riscul de osteonecroză. Orice schimbare de tratament se discută cu medicul care ți l-a prescris, nu se face din proprie inițiativă.
Pot să-mi fac implant dacă iau tratament pentru osteoporoză?
Uneori, da. Decizia depinde de medicament, de doză, de durata tratamentului și de starea osului. Chirurgul are nevoie de toate aceste informații și, adesea, de o discuție cu medicul tău curant înainte de a propune implantul.
Riscul dispare după ce opresc tratamentul?
Nu imediat. Bifosfonații rămân în os ani de zile, așa că dentistul trebuie să știe și de tratamentele din trecut. La denosumab, efectul scade mai repede, dar oprirea lui are propriile riscuri și se face doar sub supravegherea medicului.
Ce fac dacă după o extracție rana nu se închide?
Mergi la dentist și spune-i că iei sau ai luat un tratament pentru oase. O alveolă care după câteva săptămâni încă lasă să se vadă osul trebuie evaluată. La pacienții cu osteoporoză, cele mai multe cazuri se vindecă cu tratament conservator (clătiri antiseptice, îngrijire locală, uneori antibiotic prescris de medic), fără operație, mai ales când sunt depistate devreme.
Articolul are scop informativ și nu înlocuiește consultul la medicul stomatolog.
